Era o persoană puternică în măsura în care o persoană e puternică pentru că se suportă pe sine.

Dacă ne vom interpreta suferința ca pe o nedreptate (de cele mai multe ori statistică) a lumii în defavoarea noastră, s-ar putea să fim tentați să renunțăm la disciplina care ne împiedică de la a fi, la rândul nostru, nedrepți față de lume. Se poate spune că acest nihilism care rezultă, se bazează pe senzația că viața are, defapt, prea mult sens.

Momentul tragic în care constatăm că defectele nostre cele mai stringente se întind dincolo de capacitatea noastră de a ne schimba. Dincolo de libertatea noastră.

În cursul puținelor conversații serioase pe care le avuseseră de-alungul vremii, o impresie vagă dar persistentă își făcuse loc în mintea sa. Extinderea maximă a spațiului înțelegerii ei se oprea la extremitatea nasului său. Cu alte cuvinte, el rămânea complet exclus din acesta.

Pentru a putea verifica veritatea unei idei trebuie să putem întâi face față posibilității ca ea să fie adevărată.

Era o privire ce își făcea apariția destul de rar. Era privirea unei persoane în mod obișnuit prinsă în propriile idei, atunci când, pentru câteva clipe, părea să ia în considerație posibilitatea realității spuselor celorlalți. Într-un fel erau singurele clipe în care persoana ei părea reală. Deși, evident, nu era.

Singura modalitate de a ne apăra de realitate e încercarea noastră de a o denumi. În acest context, dimensiunea dominantă a libertății constă în capacitatea de a suporta realitatea. Capacitatea de a ne situa lângă ea.

De fiecare dată când începea să vorbească, se scuza că e obligat să folosească cuvinte.

Am regretul de a nu-i vedea, si de a nu-i fi văzut pe cei apropiați mie în dimensiunea lor cea mai expresivă. Cea de străini.

Putem trăi în prezența unei complexități exagerate în aceiași măsură în care putem trăi în absența oxigenului, complexitatea având o componentă profund anxiogenă în alcătuirea ei. În consecință, rezistența de care dăm dovadă în fața ei este una din dimensiunile puterii interioare a unei persoane.

Nu ne putem împiedica să vorbim cu cuvintele altora, iar ceea ce spunem nu ne aparține niciodată în totalitate. Într-o anumită măsură acestea nu sunt gândurile mele. Dar atunci, în afară de mine cine le mai gândește?

Cred că există o formă de fatalism reflexiv (adică legat de propriul parcurs) care poate fi desemnată drept lucidă, cu toate că se pretează cel mai ușor abuzului (în fața unei lucidități ce ar cauza un fatalism reflexiv, spectatorul va fi intrigat să nu descopere cantitatea corespunzătoare de libertate - aceea care ar permite subminarea fatalismului). Întrebarea fundamentală rămâne: în ce măsură putem să apreciem în mod realist dimensiunea propriei libertăți?

Mi se pare că ne simțim mereu mai singuri când călătorim.
Și nu mă pot împiedica să mă gândesc că a călători se aseamănă uneori cu a compara viața și moartea.
Ca și cum am merge pe o margine în vis.

Strength is a refuge for the frightened.

Calitatea unei lecturi depinde de capacitatea cititorului de a încetini până la viteza textului. O lectură atentă reușește să identifice indiciile acestei viteze necesare.

E ușor să fii înțelept despre viața altora.

Cred că literatura poate avea tendința să creeze în cititor impresia de superioritate față de personaj, pentru că literatura prezintă mereu logica acestuia din urmă. În momentul în care aceasta este percepută ea poate da impresia (falsă neîndoielnic) că poate fi și depășită.

Cât de diferită este admirația pe care o acordăm persoanelor pe care le cunoaștem (mai ales celor pe care le cunoaștem îndeaproape, față de ale căror calități am fost martori) comparativ cu aceea, excesivă, pe care o acordăm persoanelor pe care nu le cunoaștem.

Și nu este oare o formă de violență încercarea noastră de a pătrunde dincolo de masca celuilalt?

Un romantic e o persoană înconjurată permanent de oglinzi transparente.

Calitatea unei lecturi se defineste prin raportul dintre volumul de gândire produs și cantitatea de lectură procesată.

Cele mai puternice șocuri în viață (cele care ne afectează sentimentul realității, concepțiile asupra vieții) sunt cauzate de descoperirea faptului că lucruri care se întâmplă departe pot să se întâmple și aproape.

Zumzetul lejer al calculatorului, cu care m-am obișnuit fără să-mi dau seama
a devenit încet
vocea unei noi conștiințe.

E puțin loc pentru inocență în relațiile dintre bărbați și femei.

Dragostea pasională tinde să aibă un caracter asocial.

Adesea trebuie să spui mai mult sau mai puțin pentru a putea spune.

Se poate observa o anumită formă de credință (nu neapărat religioasă) în comportamentul persoanelor care acceptă o cantitate crescândă de incertitudine.

Excesele de bunăvoință se plătesc asemenea tuturor celelalte excese.

Propoziții pe care le trăim o viață-ntreagă.

Niciodată nu trebuie să privim lumea ca pe un joc din care nu facem parte. Iar orice punct de vedere este un punct de vedere de jucător.