...

Deşi era de mult trecut de vârsta de douăzeci de ani, R. continua să locuiască cu părinţii săi. Acest fapt se datora unor circumtanţe ale trecutului său ce nu pot fi discutate - oricum însă se poate spune că R. nu urmase calea unora din colegii săi din liceu, ce ajunseră să fie oameni căutaţi pentru valoarealor în diferite domenii. R. era un om mai tăcut.

Trezindu-se dimineaţă obişnuia să se spele, să se îmbrace cu haine curate şi să mănânce alături de părinţii săi, ce continuau, în ciuda vârstei înaintate să muncească. Când aceştia plecau la muncă, îi spuneau să încuie uşa, iar R. , fără să răspundă , o încuia.Singur în casă, R. obişnuia să se plimbe prin diferitele camere uitându-se uneori pe geam sau la mobile. Câte-odată se aşeza într-unul din fotoliile comfotabile şi privea lumina de pe tavan cum îşi schimaă nuanţele pe măsură ce soarele îşi parcurgea traiectoria.

Seara, când părinţii săi se întorceau acasă, le deschidea uşa, şi când aceştia îl întrebau ce mai făcuse, părea să mormăiască ceva în timp ce se îndepărta.

După masa de seară, tatăl lui obişnuia să se uite la televizor iar R. se aşeza şi el pe canapea. În acest timp , mama făcea curăţenie prin casă sau vorbea cu vre-o colegă la telefon. Tatăl era un microbist înfocat iar când privea meciurile echipei favorite, ceea ce se întâmpla în aproape fiecare seara, R. pleca, tăcut, să se culce.

Timpul trecea aşadar uşor pentru el, şi când se gândea astfel, colţurile buzelor sale se depărtau.

În iarna anului aceluia, care fusese deosebit de puternică, R. căuta să privească fulgii de zăpadă în căderea lor albă din spatele geamului. Îl minuna cerul acela lăptos şi întins din care curgeau fulgii calzi. Dacă în vre-o zi nu avea ce să vacă, se uita prin bibliotecă, îşi alegea o carte care îi plăcea şi o deschidea, răsfoind-o ore întregi. Îi plăceau formele negre ce se înşirau mereu noi pe fiecare pagină.

Când iarna trecuse, trecuse şi anul, dar pe R. astfel de lucruri nu îl deranjau. ciudat era totuşi că de ceva vreme, deşi nimic nu se schimbase, părinţii lui R. păreau oarecum surprinşi când îl vedeau pe acesta prin casă. Dar nici acest semn de nepoliteţe nu îl deranja , gândindu-se că, probabil, din cauza faptului că erau atât de ocupaţi se comportau astfel. R. nu se supăra pe ei nici când ajunseseră să se ciocnească de el pentru că nu-l vedeau.

Când iarna venise din nou, tatăl şi mama mâncau singuri, ceea ce desigur nu le scădea apetitul sau veselia. Obişnuiau acum să-şi încuie singuri uşa, iar casa rămânea goală. Seara, tatăl continua să privească meciurile echipei sale de fotbal - şi, deşi era singur, continua să deranjeze vecinii când se nimerea vre-un gol