Adesea trebuie să spui mai mult sau mai puțin pentru a putea spune.

Se poate observa o anumită formă de credință (nu neapărat religioasă) în comportamentul persoanelor care acceptă o cantitate crescândă de incertitudine.

Excesele de bunăvoință se plătesc asemenea tuturor celelalte excese.

Propoziții pe care le trăim o viață-ntreagă.

Niciodată nu trebuie să privim lumea ca pe un joc din care nu facem parte. Iar orice punct de vedere este un punct de vedere de jucător.

E mereu mult mai ușor să crezi în ceilalți decât în tine însuți.

Un nor ca o oglindă părea să-i traverseze lent orizontul privirii.

Trăsăturile feței recepționerei păreau să indice faptul că obrajii, bărbia, buzele sau fruntea, îmbătrâneau cu viteze diferite, liniile rezultate cartografiindu-i istoria: evenimente majore, opțiuni esențiale și, mai ales, obiceiuri. O privire atentă ar fi putut identifica și acele puncte de inflexiune ambigue, reprezentând contradicțiile misterioase ale vieții pe care o parcursese până la acel moment.

Gelozia este fascinația pentru visul propriei absențe.

Visele ne chinuie mai mult decât coșmarurile.

E mereu ceva ridicol în orice om care crede că știe.

O piatră prea tare nu poate fi sculptată.

Tranziția de la percepția operei de artă ca evidență spre percepția operei de artă ca opțiune.

Pentru a putea să fim propria noastră persoană trebuie să ne fi consumat propria persoană.

Uneori dragostea pare să fie problema distanței corecte.

Oameni transparenți.

Sensibilitatea artistică se dezvoltă în momentul în care cunoașterea, suprapunându-se peste percepție, devine cosubstanțială cu aceasta.

Uneori.
Un om nu poate fi deschis (aș zice „cu adevărat deschis”, sau, mai pretențios, deschis dpdv. epistemologic - în niciun caz deschis în sensul unei sociabilități facile) fără să fie puternic.

Dacă introspecția seamănă cu vizitarea regulată a unei camere interioare, atunci trebuie menționată ocurența ocazională a unei senzații vagi dar persistente, ce apare în momentul în care pătrundem în această încăpere, că ceva s-a schimbat; că cineva, în absența noastră, a modificat abia perceptibil aranjamentul obiectelor ce o populează.

În artă (ca și în viață în general, probabil) este preferabil să treci pe lângă, decât să insiști.

Uneori.
Invidia este lupta a doua sau mai multe persoane pentru o singură identitate.

Lucrurile ni se afișează în aspectele lor cele mai caracteristice atunci când sunt privite din perspectiva absenței lor.

Viața e ceea ce se întâmplă.

Răbdarea este tehnica de a transforma coridoarele în camere.

Este întotdeauna preferabil să fii înțeles decât să fii admirat.

În măsura în care viața e arbitrară, ea trebuie să ne fie și indiferentă.

Disciplină sentimentală.

Este surprinzător cum doi soți pot contrasta ca două culturi străine deși au atât de multe în comun și se iubesc.

În unele cazuri.
Pentru a ajunge să stai mult timp în fața a puține tablouri trebuie mai întâi să stai puțin timp în fața multora.

Mi se pare că în unele cazuri capacitatea de a te îndrăgosti este direct proporțională cu capacitatea de a te complexa.