(ref. "sectarisme")

A integra adevăruri profunde într-un sistem al corespondențelor obligatorii.

Managementul incertitudinii.

A decala judecățile de valoare prin legături cauzale.

Persoana devine personaj prin repetiție.

Salman Rushdie obișnuiește să spună că fiecare carte a sa a trebuit să-l învețe cum să o scrie. Cum cu scrisul, la fel cu lectura. Fiecare carte trebuie să ne învețe cum să o citim.

Mai târziu ar trebui să regretăm mai degrabă că nu am văzut  ce era aproape, nu ce era departe.

Jucătorul nu bate jocul.

Poeziile par să semene cu glumele în faptul că dacă nu te-ai prins, explicațiile nu te ajută.

A se considera și a nu se considera deasupra vieții.

A identifica în evident calitatea de inevidență.

Filozofia este timpul necesar privirii pentru a da o definiție suficientă realității.

Uneori interstițiile ce apar în gândirea noastra ne pot arăta mai mult decât marile camere.

Pentru noi, micile sau marile povestiri ale celorlalți seamănă cu alte povestiri, pentru ei, ele seamănă cu realitatea.

A elimina excesele de voință.

Adesea spațiul libertății noastre nu e acolo unde îl căutăm.

Exercițiul de a imagina ceea ce este heterogen față de prezent la suprafața gândirii unei epoci.

E ciudat cum uneori cele mai dure experiențe ale noastre ne duc la adevăruri pe care în prealabil le desconsideram pentru banalitatea lor.

Sceptic față de facil.

A încerca să fii mai degrabă scenă decât actor.

A trăi și a înțelege ce ai trăit.

Sentimente eronate.

A ocupa nimicul.

Până la un punct suntem condamnați să fim ceilalți.

Un om ce tace poate da celui ce vorbește iluzia că e înțeles.

Responsabilitatea privirii.

Un om se constata pe sine.

Tăcerea absolută a unui om deschis.

A avea o relație impersonală cu propria persoană.

Funambulistul orb.

Producție de sine și orfanizare.