Gesturi interioare.

Pierdut în propria tăcere.

Sinuciderea nu e o declarație asupra vieții.

Când avem senzația că suntem apreciați mai degraba pentru cantitățile pe care le exprimam decat pentru persoana pe care o suntem.

O carte nu e citită niciodată.

Înțeleptul e cel ce a gândit deja.

E posibil ca atunci cand ni se pare că vedem un lucru în ceea ce el este, să nu vedem lucrul în sine, ci mai degrabă ansamblul relațiilor acestuia cu celelalte lucruri de același ordin.

Un vers care a fost necesar doar o secundă.

(scrisul trebuie să fie necesar)

(trebuie să schimbe)

A te lăsa în voia complexității.

Dorința de a deveni neinterpretabil. Necunoscut.

A cădea din limbaj în stil.

Lucrurile nu sunt până la urma deloc sigure. Sigur este doar ca le privim.

Uneori un autor poate spune lucruri ce sunt facil recunoscute ca fiind adevărate, chiar banal de adevărate, dar care erau până la acel moment invizibile.

E important să nu rămânem copiii autorilor pe care îi citim.

Un om care dispărea prin transparență.

Sedimentată cu ipoteze, privrea împietrește.

A suferi mai mult decât pot ceilalți să compătimească.

Privire furtivă.

Mă văd în oglindă de peste văi și văi.

Întrebările mă pun.

Ne cade mereu ușor să confundăm un răsărit cu un apus.

Exerciții de sensibilitate.

Un om de o singurătate diferită.

O fotografie nu poate exista decât în exteriorul ei.

A scrie înseamnă a arăta și a ascunde în același timp.

Promenadă arhitecturală. Personaj arhitectiv.

Durere depersonalizantă.

Nu asculta cuvintele, ascultă vocea.

Esențele se văd numai de la distanță. În momentul în care încercăm să penterăm spațiul vag și fluid din jurul lor - fie din curiozitate sau lăcomie - ele dispar. Singurul lucru pe care îl putem deci face este să stăm la lumina lor blândă.

Uneori ne cade mai ușor să identificăm capătul unei idei, unde nu vom ajunge niciodata, decât începutul ei, de unde nu știm că am plecat.