...

Prea obosit pentru a mai putea vorbi.

...

Mă spăl în frumuseţea unei cărţi.

...

Problemele există dar nu pot fi descrise.

...

Uneori, când mă gândesc la mine, îmi vine să plâng.

...

Deşi era de mult trecut de vârsta de douăzeci de ani, R. continua să locuiască cu părinţii săi. Acest fapt se datora unor circumtanţe ale trecutului său ce nu pot fi discutate - oricum însă se poate spune că R. nu urmase calea unora din colegii săi din liceu, ce ajunseră să fie oameni căutaţi pentru valoarealor în diferite domenii. R. era un om mai tăcut.

Trezindu-se dimineaţă obişnuia să se spele, să se îmbrace cu haine curate şi să mănânce alături de părinţii săi, ce continuau, în ciuda vârstei înaintate să muncească. Când aceştia plecau la muncă, îi spuneau să încuie uşa, iar R. , fără să răspundă , o încuia.Singur în casă, R. obişnuia să se plimbe prin diferitele camere uitându-se uneori pe geam sau la mobile. Câte-odată se aşeza într-unul din fotoliile comfotabile şi privea lumina de pe tavan cum îşi schimaă nuanţele pe măsură ce soarele îşi parcurgea traiectoria.

Seara, când părinţii săi se întorceau acasă, le deschidea uşa, şi când aceştia îl întrebau ce mai făcuse, părea să mormăiască ceva în timp ce se îndepărta.

După masa de seară, tatăl lui obişnuia să se uite la televizor iar R. se aşeza şi el pe canapea. În acest timp , mama făcea curăţenie prin casă sau vorbea cu vre-o colegă la telefon. Tatăl era un microbist înfocat iar când privea meciurile echipei favorite, ceea ce se întâmpla în aproape fiecare seara, R. pleca, tăcut, să se culce.

Timpul trecea aşadar uşor pentru el, şi când se gândea astfel, colţurile buzelor sale se depărtau.

În iarna anului aceluia, care fusese deosebit de puternică, R. căuta să privească fulgii de zăpadă în căderea lor albă din spatele geamului. Îl minuna cerul acela lăptos şi întins din care curgeau fulgii calzi. Dacă în vre-o zi nu avea ce să vacă, se uita prin bibliotecă, îşi alegea o carte care îi plăcea şi o deschidea, răsfoind-o ore întregi. Îi plăceau formele negre ce se înşirau mereu noi pe fiecare pagină.

Când iarna trecuse, trecuse şi anul, dar pe R. astfel de lucruri nu îl deranjau. ciudat era totuşi că de ceva vreme, deşi nimic nu se schimbase, părinţii lui R. păreau oarecum surprinşi când îl vedeau pe acesta prin casă. Dar nici acest semn de nepoliteţe nu îl deranja , gândindu-se că, probabil, din cauza faptului că erau atât de ocupaţi se comportau astfel. R. nu se supăra pe ei nici când ajunseseră să se ciocnească de el pentru că nu-l vedeau.

Când iarna venise din nou, tatăl şi mama mâncau singuri, ceea ce desigur nu le scădea apetitul sau veselia. Obişnuiau acum să-şi încuie singuri uşa, iar casa rămânea goală. Seara, tatăl continua să privească meciurile echipei sale de fotbal - şi, deşi era singur, continua să deranjeze vecinii când se nimerea vre-un gol

...

Aş vrea să pot să scriu cu ochii-nchişi.

...

"Temându-se de bombardamentele americane ale anilor 60, personalul muzeului din Hanoi a înlocuit operele expuse prin copii atât de reuşite încât în prezent sunt de nedistins de originale"
(Le Figaro)

...

Era una dintre acele fete frumoase şi profunde.

De când se îndrăgostise de el, un băiat intelectual, renunţase la a-şi mai exprima gândurile printre prieteni. Îl lăsa pe el, şi era senină şi mîndră când îl privea filosofând pe la mese.
Ea - gândindu-se la ale ei.

...

Din cauza mea trece timpul.

...

Şi am scris doar un cuvânt pe foaie,
Şi nu mai eram nici eu acelaşi,
Şi nu mai era nici el.

...

Cum traduci un cuvânt ce nu există.

...

Trec din an în an.

...

Un cuvânt mânjea pe altul.

...

Cărţile trebuie citite la-ntâmplare.

...

Citindu-i poeziile îmi aminteam de acel artist
ce părea să picteze mai degrabă aerul din jurul obiectelor
decât obiectele înseși.

...

Un om care stătea la coadă numai pentru a-i lăsa pe ceilalţi să treacă în faţă.

...

Anotimpul lungilor tăceri.

...

E ciudat
cum în puţinul timp care ne-a rămas
ajungi mai departe
mergând încet
decât repede.

...

Umbra ta îmi gâdilă urechea.

...

Tânărul R. era foarte ambiţionat la prima sa cursă de maraton. Se antrenase puternic în ultimii ani. Antrenorul avea încredere în el, famila sa de asemenea.În ziua cursei el însuşi îşi simţea inima pulsând de vigoare şi bucurie iar după start încrederea era totală.

Primii kilometri fură fulminanţi, tânărul R. conducea relaxat cursa, o surpriză pentru toţi privitorii. Cu cât fugea mai mult, cu atât se simţea mai bine, zâmbind celor ce întorceau capul după el.

La un moment dat însă, R. privi în urmă. Fu surprins de strada goală. Încetini dezorientat şi se aşeză pe trotuar, privirea în pământ. Când grupul de alergători îl ajunsese, câteva minute mai târziu, R. scutură din cap, se ridică şi continuă să alerge alături de ceilalţi.

...

Mi se pare că a fi raţional înseamnă a fi mai degrabă precum apa dintr-un pahar decât apa întinsa pe o suprafaţă.

...

E bine, sau nu.

...

Aş fi un scriitor bun, dar nu sunt.

...

Prea multe cuvinte pentru o pagină.

...

Se concentra atât de mult pe întrebare încât uita să-i mai caute răspunsul.

Ferestrele sparte

Cu o piatră în mână, fiecare dintre noi e un potenţial arhitect.

...

Suferea mereu pentru că îi era foame dar nu o ştia.

...

Ne întâlneam rar.
Defapt, prima oară când am zărit-o nu aş fi zs că e cineva.
Cu cât se scurgea mai mult timp, cu atât mai des ne vedeam
şi de fiecare dată parcă mi-o aminteam de undeva.
Ultima oară am privit-o lung şi am văzut cine e defapt.

De atunci o port mereu în mine.

...

Folosind aerul ca pe vitrina din spatele căreia să se vândă.

...

Imaginează-ţi că eşti lovit.

Închide ochii şi gândeşte-te la durere.

Ce e ea defapt.