Pe măsură ce treceau anii și magazinele din micul centru comercial se închideau unul după celălalt, conducerea angajase, pentru că erau mai ieftini, gardieni din ce în ce mai bătrâni.

Schimbările fiziologice produse de pubertate erau poate singurul lucru care dusese la diferențierea surorilor (pentru că trebuie să fi fost surori, neîncercând nicicând să-și mascheze plictiseala prin vreo conversație pe parcursul călătoriei noastre).

Una dintre ele se împlinise mai mult decât cealaltă, care avea pe această cale șansa de a rămâne atractivă pentru încă cel puțin câțiva ani. Provocările cauzate de propria atractivitate păreau să fi fost ceea ce, în timp, îi dăduse un aer de inteligență, un stil mai precis decât cel al surorii ei, și acea încordare latentă a expresiei pe care multe femei frumoase tind să o poarte în public.

Era o persoană puternică în măsura în care o persoană e puternică pentru că se suportă pe sine.

Dacă ne vom interpreta suferința ca pe o nedreptate (de cele mai multe ori statistică) a lumii în defavoarea noastră, s-ar putea să fim tentați să renunțăm la disciplina care ne împiedică de la a fi, la rândul nostru, nedrepți față de lume. Se poate spune că acest nihilism care rezultă, se bazează pe senzația că viața are, defapt, prea mult sens.

Momentul tragic în care constatăm că defectele nostre cele mai stringente se întind dincolo de capacitatea noastră de a ne schimba. Dincolo de libertatea noastră.