...

O floare fugise din grădină.

...

Mi se pare ciudat că am un nume cu totul şi cu totul al meu. Mă bucur că mi s-a oferit onoarea de a semantiza două cuvinte.

Dacă aş fi poet aş spune că scopul omului în viaţă e să facă din numele său un concept cât mai valoros.

Dacă aş fi un poet credincios aş spune că scopul omului în viaţă e să-l facă pe Dumnezeu să-i rostească numele cu plăcere.

A avea grijă de două cuvinte.

...

De ce sunt fotografiile dreptunghiulare?

De ce nu ne înregistrăm vocile?

...

Un lucru atât de frumos nu avea voie să existe.

Valoarea artei are limite.

Natsume Soseki - Kokoro

Frumuseţea fragilităţii şi a sensibilităţii ascunse.

"Eu am fost totuşi mulţumit că reuşisem să o fac să nu-l vadă imediat după ce se sinucisese, cu impresia că dacă îi arăţi o imagine respingătoare unui om frumos, îi poţi nimici frumuseţea."

...

Mâncarea nu era nici caldă nici rece - eram deci liber să aleg.

...

Prin faţa casei lui treceau anii.

...

Un apus de soare violent.

...

Titlul e mai bun decât cartea.

...

Nu-mi plac merele pentru gust , ci pentru sunetul pe care-l fac când sunt muşcate.

...

Ieri m-am tăiat într-o vioară.

...

Încerca să compună faţa persoanei cunoscute în aşa fel încât să semene cu imaginea pe care o avea asupra ei. Rezultatul firesc era o metamofoză continuă a feţei, deşi aceasta în sine rămânea neschimbată.

O figură aproximativă.

Mireasa părea că priveşte picăturile atârnate pe geamul lateral al maşinii - dar acesta era uscat. Avea peste 30 de ani.
Coloana de maşini ornate cu baloane aştepta la semafor, iar după o vreme şoferii renunţaseră să mai calxoneze, spre a-şi odihni mâinile şi aşa obosite. Când lumina verde se aprinse nimeni nu părea că doreşte să întrerupă liniştea ce se aşternea pe şosea. Un biciclist trecând monoton pe lângă geamuri şi parbrize le aminti tuturor că sosise timpul plecării.

...

Şoferii zâmbeau mulţumiţi când maşinile lor se ciocneau în intersecţia supraaglomerată.

...

Tocurile pantofilor miresei se afundau lent în asfaltul proaspăt.

...

Înainte ca motorul să fie inventat, pământul era o planetă mult mai mare.

...

La televizorul rămas singur în camera goală după ce rezidenţii se mutaseră într-unul din zâgrie-norii cei noi, seara, se auzeau ştiri din altă lume.

...

Unde se termină un cuvânt?

...

Deşi nu trebuia să trec pe-acolo, nu puteam să las efortul omuleţului verde nerăsplătit.

...

Eu am murit călcat de maşină. Privind lung omuleţul verde am înţeles că în viaţă trebuie să faci ce ţi se spune.

Doi oameni se grăbeau să ajungă nicăieri

...

Am un aspect comun. Defapt, am un aspect atât de comun încât mă confund cu oamenii pe care îi întâlnesc pe stradă.

...

O săruta de-i pocneau buzele

Cu timpul au ajuns să se simtă deosebit când nu se sărutau.

...

Trist la 18 ani e faptul că nu te-ai obişnuit cu ideea că îţi înlocuieşti părinţii.

...

Din decembrie trecut ar trebui să merg o dată pe an, sau o dată la şase luni să aflu în ce stare stau cu auzul, pentru că in decembrie mi s-a spus că mai am doar resturi de auz la o ureche.
Au trecut mai mult de şase luni, iar, după bac am mers la spital în Bucureşti. Am aşteptat la doctor şi după aceea la audiogramă. Dacă doctorul era acelaşi ca data trecută, doamna ce făcea audiograme, cu care mă înţelesesem destul de bine în decembrie, nu mai era aceeaşi. Defapt, era vorba de o cu totul altă persoană; o tânără - fapt ciudat pentru ceea ce era după spusele doctorului cel mai bun spital ORL din ţară. După dialogul şi testele aşteptate, domnişoara (nu putea să aibă mai mult de 25 de ani) , ce era probabil o şefă de promoţie sau ceva similar din moment ce ajunsese la vârsta ei să realizeze audiograme, s-a apropiat pentru a-mi da jos căştile ce se folosesc în astfel de proceduri. După ce a realizat această operaţiune i-am simţit vocea în ureche, spun simţit pentru că era vorba de urechea problematică, privind în direcţia ei, sau cel puţin în direcţia pe care o credeam a fi a ei, am zărit doar uşa cabinetului. Am ieşit, evident speriat de brusca absenţă, pe hol; cei ce aşteptau la diversele cabinete din jur m-au privit zâmbind cu subînţeles. Când i-am întrebat în ce direcţie a plecat asistenta îmi ofereau priviri de neajutoraţi, priviri ce n-ar fi trebuit să mă sperie, din moment ce eram probabil în zona cabinetelor pentru persoane cu probleme de auz - însă aveam senzaţia că aerul îmi absoarbe cuvintele . Am început să ţip, moment în care asistenta a deschis uşa cabinetului şi m-a poftit politicos înăuntru.

Steven Holl spune într-un film că una din clădirile în care se observă felul direct în care arhitectura afectează viaţa oamenilor este o clădire de-a lui Frank Lloyd Wright. Este un spaţiu atât de frumos încât oamenii lucrează ore adiţionale, atât de plăcut e. Probabil cea mai înspăimântătoare sugestie asupra capacităţilor artei.

Tolstoi şi Th. Mann fac aprecieri asupra puterii - să-i spun "perverse" ? - a muzicii.

...

Unora le vine greu să accepte că sunt vinovaţi - altora, că nu sunt.